Moment of surrender

Si iata numarul de 500 si ceva acolo in stanga.Revin la a scrie ceva aici.Problema e:ce?De criticat mi s-a luat pana peste cap...Oricum nu ajung nicaieri cu asta si oricum,oricat de rau ar fi in tara asta,tot imi place,pentru ca e Romania si nu pot pur si simplu sa o injur la fiecare minut al zilei.Pentru ca e si ea o tara ca si oricare alta.Imi place de tara asta tocmai pentru ca avem de ce rade,tocmai pentru ca e ironic sa pierzi nu stiu cate mile marine cand abia le castigi.In principiu,pentru ca pe langa toate motivele de ras,exista totusi si un motiv bine intemeiat de a iubi aceasta tara,in limitele bunului simt,bineinteles.
Sa nu intelegeti acum ca iubesc tara asta foarte mult.Nu chiar.Dar aici traiesc,m-am obisnuit deja cu intamplarile stil Caragiale care se petrec la tot pasul si sunt ceva obisnuit.
Asadar,numai exista rost pentru critici dure aici pe acest blog,pentru ca,asa cum am mai spus-o,nu rezolv nimic.Desi daca e ceva de criticat voi scrie aici,dar cand lenea e prea mare,cand viata mea personala are nevoie de mine:))nu voi mai scrie.
Poate voi incerca sa scriu ceva mai normal pentru cineva de varsta mea,desi nu stiu ce.Ramane de vazut.
Mi-am facut griji degeaba.Asta e clar.Cand la multe petreceri se asculta numai muzica al carei nume nu am voie sa-l pronunt(incepe cu m;)),intr-una,cand deja nesimtirea a intrecut orice limita a bunului simt,daca se poate spune asa,ce as putea sa mai zic?Ca mi s-a luat?Normal ca Ni s-a luat.Ca numai suport?Normal ca numai suportam.Asa si?Ce e cu asta?
As fi vrut sa scriu mai frumos acest post,ceva mai filozsofic la sfarsit,dar nu am inspiratie.Poate altadata.
Sper ca ati inteles ce vreau sa zic in ceea ce am scris aici.Nu spun ca ma las de criticat,ci doar ca rostul a ceea ce fac eu,si altii,nu prea isi are...rostul.Pentru ca nu mai marii nu vad asa ceva,iar oricum de trait tot aici traim asa ca...ne-am obisnuit.